|
|
(1811) fîn (rom. fân) seno [imenica] fîn (mn. fînurĭ) (i. s.) — seno ∎ fînu ĭe ĭarba kuaptă; pănă ĭarba nu sa kuaśe nu sa ḑîśe fîn, numa ĭarbă — seno je dozrela trava; dok trava ne dozri ne zove se seno, nego trava ∎ kînd fînu sa kosîașće, dupa kosîtuorĭ ramîn otkuoș — kad se seno kosi, iza kosaca ostaju otkosi ∎ kînd fînu în otkuoș sa uskă, otkuoșu sa-ntuarśe ku furka sî sa ușće bińe șî pi parća-ĭa pi kare fînu a fuost kulkat pi pomînt — kad se seno u otkosu osuši, otkos se okreće vilama da se osuši i sa one strane kojom je seno ležalo na zemlji ∎ fînu în otkuoș uskat bińe, sa adună în gramĭeḑ kare sa kĭamă kupițîaļe, da lukro-la sa kĭamă kupițît la fîn — seno u dobro osušenom otkosu skuplja se na gomile koje se zovu naviljci, a taj posao se zove naviljanje sena ∎ kupițaua sa faśe atîta đi mare kît puaće uomu să dukă pi furkă pănă la luok unđe sa porkońașće porkuońu — naviljak se pravi toliko veliki koliko može čovek da nosi na vilama, do mesta gde se plasti plast ∎ porkuońi sa trag ku vićiļi, or ku mîńiļi pi tîrș pănă la luok adîns aļes đi grîmađit klańa — plast se prevlače stokom, ili rukama na pruću, do mesta posebno određenog da se dene stog [Por.] VUORBIĻI ĻEGAĆE ĐI LUKRU LA FÎN - REČI U VEZI SA RADOM NA SENU ◊ ĭarbă — trava ◊ fîn — seno ◊ kuasă — kosa ◊ kosî — kositi ◊ kosîtuorĭ — kosač ◊ otkuoș — otkos ◊ furkă — vila ◊ kupițî — naviljčiti ◊ kupițao — naviljak, baglja ◊ porkońi — sadenuti ◊ porkuoń — plast ◊ grîmađi — denuti ◊ klańe / klaĭe — stog ◊ furkuoń — rogulje ◊ țapă — stožer ◊ panžîn —lemez Etimologija: lat. fenum Grupa reči: Stočarstvo [=133 pojma] Reč zapisao: Durlić Mesto: Rudna Glava Opština: Majdanpek Područje: 05 Munćani (Porečani) IZ RUMUNSKIH REČNIKA: www.dexonline.ro I DRUGE NAUČNE LITERATURE fîn (fînuri), s. n. – 1. Iarbă cosită și uscată. – 2. Plantă, Poa tratensis. – Istr. fir. Lat. fēnum (Pușcariu 612; Candrea-Dens., 589; REW 3247; DAR), cf. vegl. fin, it. fieno (sard. fenu), prov. fen, fr. foin, sp. heno, port. (feno). – Der. fînărie, s. f. (fîneață); fîneață, s. f. (teren pe care crește iarba pentru fîn), cu suf. -eață (după DAR de la un lat. *fēnicia); finaț, s. f. (fîneață; fîn), care pare un sing. nou, refăcut de la pl. fînețe, al cuvîntului anterior (după Pușcariu 613; Candrea-Dens., 590; DAR și Giuglea, LL, 37, de la un lat. *fēnacium); fînos, adj. (cu mult fîn). Cf. afîna. Sursa: DER (1958-1966) Link : fân |
aa ăă bb țț čč ćć dd ḑḑ ğğ đđ ďď ee ff gg hh ii îî ĭĭ kk ll ļļ mm nn ńń oo pp rr ss şş śś tt ťť uu vv zz žž źź |
||||
|
||||