     
 |
|
(1848) kustură (rom. custură)  kustura [imenica]kustură (mn. kusturĭ) [akc. kustură] (i. s.) — kustura, star i tup nož ∎ kustură ĭe kuțît batrîn, ruźińit — kustura je star i zarđao nož [Crn.] ∎ kustură ĭe frîntură đi kuțît batrîn — kustura je ulomak starog noža (Rudna Glava) ∎ kustură ĭe fiĭe śe kuțît tîmpit, kuțît bļau — kustura je bilo koji neoštar nož, tup nož (Tanda) [Por.] Etimologija: srb. kustura (РечникМС3) Grupa reči: Kuća, pokućstvo, okućnica, imovina [=209 pojmova] Reč zapisao: Durlić Mesto: Topla Opština: Bor Područje: 06 Munćani (Crnorečani) IZ RUMUNSKIH REČNIKA: www.dexonline.ro I DRUGE NAUČNE LITERATURE custúră (custúri), s. f. – 1. Lama unui cuțit sau a oricărui instrument tăios. – 2. Cuțit, briceag. – 3. Cuțit care nu taie. – 4. Cuțit de rindea. – 5. Brăzdar de plug. – 6. Cuțit de cizmărie. – 7. Creastă de munte, pisc. – Var. custure, cusutură, cuțitură. Mr. custură. Origine incertă. Apare și în bg., slov. kustura, sb. kùstura, mag. kusztor(a), fapt pentru care s-a considerat de origine sl. (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 89; Conev, 66, 69); însă cuvîntul nu poate fi autentic sl., și mai curînd pare a proveni din rom. (Berneker 652; Skok, Slavia, IV, 338; cf. și Capidan, Raporturile, 207 și Drăganu, Dacor., VII, 109, pentru originea rom. a mag.) Astfel stînd lucrurile, se consideră că custură este o reducere de la cuțitură, din lat. *cotire „a face vîrf”, cu aceeași reducere ca neguțător › negustor sau toți trei › tustrei (Laurian; Tiktin; Pascu, I, 74; DAR; Scriban). Der. din tc. ustura (Popescu-Ciocănel 27), pare puțin probabilă. Sursa: DER (1958-1966) Link : custură |
Dopunska pretraga
|
aa ăă bb țț čč ćć dd ḑḑ ğğ đđ ďď ee ff gg hh ii îî ĭĭ kk ll ļļ mm nn ńń oo pp rr ss şş śś tt ťť uu vv zz žž źź |
||||
 |
 |
|||
|
|
||||
 |
||||