     
 |
|
(2225) bîlgui (rom. bâigui)  trabunjati [glagol]bîlgui (ĭuo bîlguĭ, ĭel bîlguĭe) [akc. bîlgui] (gl.) — ① trabunjati, buncati ∎ bîlguĭe, șî vĭađe pră mam-sa konđika — bunca, i vidi majku konđiku (=đavole) ∎ bîlguĭașće, nu-l înțaļieź ńimika — trabunja, ne razumeš ga ništa [Mlava] ② radovati se ∎ ma bîlgui kă aĭ veńit — radujem se što si došao (Dupljana) ∎ kopilu să bîlguĭe kă i điđeĭ un kolak dulče — dete se raduje što sam mu dao sladak kolač (Prahovo) [Kmp.] Etimologija: mađ. bolyo(n)gni Grupa reči: Govor, sporazumevanje, gramatika; književnost, poezija [=138 pojmova] Reč zapisao: S. Dragojević Mesto: Manastirica (Mlava) Opština: Petrovac Područje: 10 Ungurjani (Mlavljani) IZ RUMUNSKIH REČNIKA: www.dexonline.ro I DRUGE NAUČNE LITERATURE bî́lguĭ V. bîĭgui. Sursa: Scriban (1939) bîiguí (-uiésc, bîiguít), vb. – 1. A bîlbîi, a vorbi stîlcit. – 2. A vorbi incoerent, a delira. – 3. A zăpăci, a descuraja. – Var. buigui (cu der. săi). Creație expresivă, cf. bîjbîi. Nu pare convingător etimonul mag. bolyo(n)gni „a greși”, indicat de DAR și de Gáldi, Dict., 86. – Der. bîiguială, s. f. (exprimare fără șir; delir; confuzie); bîiguitor, adj. (bîlbîit; aiurit, zăpăcit); bîiguitură, s. f. (bîlbîială; delir). Sursa: DER (1958-1966) Link : bâigui |
Dopunska pretraga
|
aa ăă bb țț čč ćć dd ḑḑ ğğ đđ ďď ee ff gg hh ii îî ĭĭ kk ll ļļ mm nn ńń oo pp rr ss şş śś tt ťť uu vv zz žž źź |
||||
 |
 |
|||
|
|
||||
 |
||||