   
 |
|
(3915) urmă (rom. urmă)  trag [imenica]urmă (mn. urmĭe) (i. ž.) — trag ∎ urmă ĭe sămn kare ramîńe dupa śuava śe îmblă — trag je znak koji ostaje iza nečega što se kreće ∎ la urmă — na kraju ∎ la urmă nu ļ-a ramas alta ńimika numa sî sa-ntuarkă la kasă — na kraju im nije ostalo ništa drugo nego da se vrate kući ∎ măĭ la urmă — poslednji, zadnji ∎ a ramas fara pućare, șă ažuns măĭ la urmă — ostao je bez snage, pa je stigao poslednji ∎ piurmă — kasnije, docnije ∎ nu puot akuma, vin măĭ piurmă — ne mogu sada, doći ću malo kasnije ∎ în urmă — unazad; naopako ∎ sa uĭtă în urmă, ama nu vĭađe ńimik — gleda unazad, ali ne vidi ništa ∎ tot a dat în urmă — sve je krenulo naopako ∎ đin urmă — otpozadi, odostrag ∎ kîńiļi vińe đin urmă șî će muśkă ku furiș — pas dolazi od pozadi, i ujede te kradom [Por.] Etimologija: lat. orma Grupa reči: Prostor, odnosi u prostoru, položaj, orijentacija i kretanje [=363 pojma] Reč zapisao: Durlić Mesto: Rudna Glava Opština: Majdanpek Područje: 05 Munćani (Porečani) IZ RUMUNSKIH REČNIKA: www.dexonline.ro I DRUGE NAUČNE LITERATURE urmă f. 1. loc călcat cu piciorul (de om sau de animale): urmă de vânat; a da de urmă, a descoperi; a călca pe urmele cuiva, a urma exemplul său; 2. semn în pământ ce lasă carul: urme de roate; 3. fig. impresiune ce obiectele fac minții sau memoriei; 4. pl. rămășițe de monumente: urmele unei vechi civilizatiuni; 5. fig. rezultat, sfârșit: urma alege, a rămas la urmă; la urma urmei, în cele din urmă; pe urmă, după aceea; cel din urmă, ultim: 6. consecvență, cauză finală: a murit în urma unei boale; în urmă, înapoi: a rămas în urmă. [Lat. vulg. ORMA (= VESTIGIUM)]. Sursa: Șăineanu, ed. VI (1929) Link : urmă |
Dopunska pretraga
|
aa ăă bb țț čč ćć dd ḑḑ ğğ đđ ďď ee ff gg hh ii îî ĭĭ kk ll ļļ mm nn ńń oo pp rr ss şş śś tt ťť uu vv zz žž źź |
||||
 |
 |
|||
|
|
||||
 |
||||