    
|
|
(4060) mînka (rom. mânca)  jesti [glagol]mînka (ĭuo manînk, ĭel manînkă) [akc. mînka] (gl. p. ref.) — ① (nutr.) jesti, uzimati hranu ∎ ăl mînă gazda ka pi lup, da śe va mînka, nu șćiĭe — tera ga gazda k’o kurjaka, a šta će jesti, ne zna ② (tehn.) ojesti se, otanjiti usled trenja ∎ s-a mînkat uosiĭa la kar, s-a supțîĭat șî s-a frînt în mižluoku drumuluĭ — ojela se osovina na kolima, otanjila se i slomila na sred puta ③ (med.) svrbeti ∎ ăl manînkă pĭaļa, sa skarpină, saraku, ka kînd are rîńe — svrbi ga koža, češe se, siroma, kao da ima šugu ④ (psih.) nasekirati, zabrinuti ∎ sa vaĭtă kă barbatî-su ku bețîĭa luĭ o sî-ĭ manînśe sufļitu — žali se da će joj muž sa svojim pijanstvom pojesti dušu [Por.] (klet.) Mînka-ć-ar vĭermi! — Izjeli te crvi! ◊ Mînka-ć-ar lupi! — Izjeli te vuci! (stoci) ◊ Mînka-ć-ar uļi! — Izjeli te kopci! (živini). (Zapis: Durlić, Gornji Poreč, druga pol. XX veka) ◊ (med.) Ață đi mînkă. — Ojedica, rana koja se javlja kod debeljuškastih beba na zglobovima ruku ili vratu. [Por.] Etimologija: lat. *manucāre; manducāre Grupa reči: Osećanje, mišljenje, narav, osobine i fiziologija čoveka [=474 pojma] Reč zapisao: Durlić Mesto: Rudna Glava Opština: Majdanpek Područje: 05 Munćani (Porečani) IZ RUMUNSKIH REČNIKA: www.dexonline.ro I DRUGE NAUČNE LITERATURE mîncá (mănînc, mîncát), vb. – 1. A se hrăni. – 2. A prînzi, a lua cina. – 3. A se alimenta cu, a se menține cu. – 4. A coroda, a strica. – 5. A roade, a măcina. – 6. A consuma, a folosi. – 7. A delapida, a defrauda patrimoniul public. – 8. A uzurpa, a doborî. – 9. A se neliniști, a se osteni. – 10. A o apuca pe căi greșite, a duce la pierzanie. – 11. A ciupi, a produce mîncărime. – 12. A suporta, a răbda o insultă. – 13. A cîștiga o piesă a adversarului, în anumite jocuri. – 14. A ține mult la cineva, a muri după o persoană. – 15. (Refl.) A se devora, a se distruge reciproc. – Var. (Trans.) mînc. – Mr. mî(n)c, măc(u), mîncată, mîcare, megl. m(ăn)ǫnc, măncari, istr. mărăncu. Lat. *manucāre, forma redusă a lui manducāre, cf. it. manucare, calabr. manëká, mai probabil decît de la *manicāre (Diez, I, 262; Pușcariu 1022; Candrea-Dens., 1127; REW 5592). Cuvînt de uz general (ALR, I, 80). Sing. prezentului mănînc pare că ar trebui să se explice prin *mănuc cu infix nazal *mănunc (după G. Ivănescu, BF, I, 161, printr-o încrucișare între mînc cu *mănduc). Der. mîncăcios, adj. (lacom); mîncare, s. f. (bucate, feluri); demîncare, s. f. (alimente, provizii); mîncărică, s. f. (carne înăbușită); mîncărime, s. f. (usturime, iritație, frecare a pielii); mîncat, s. n. (faptul de a mînca, masă); mîncător, s. m. (înv., uzurpator; persoană care mănîncă); mîncătoare, s. f. (Arg., gură); mîncătorie, s. f. (abuz, prevaricațiune, fraudă); mîncătură, s. f. (înv., fraudă, abuz; rozătură; adîncitură); mîncău, s. m. (lacom, hulpav); nemîncat, adj. (cu stomacul gol; s. m., flămînd; lihnit de foame). Sursa: DER (1958-1966) Link : mânca |
Dopunska pretraga
|
aa ăă bb țț čč ćć dd ḑḑ ğğ đđ ďď ee ff gg hh ii îî ĭĭ kk ll ļļ mm nn ńń oo pp rr ss şş śś tt ťť uu vv zz žž źź |
||||
 |
 |
|||
|
|
||||
 |
||||