   
|
|
(4880) ļemn1 (rom. lemn)  drvo [imenica]ļemn1 (mn. ļamńe) [akc. ļemn] (i. s.) — (bot.) drvo ∎ ļemnu krĭașće în padure — drvo raste u šumi ∎ ļemn vĭarđe — zeleno drvo ∎ ļemn uskat — suvo drvo ∎ ļemn înalt — visoko drvo ∎ saćanu ĭarna sa-ngalḑîașće ku ļamńe — seljak se zimi greje na drva ∎ đi ļemn — od drveta, drven ∎ ļemn đi fuok — ogrevno drvo [Por.] ♦ dij. var. ļamn (Bukovska) [Zvizd] Etimologija: lat. lignum Grupa reči: Biljke [=365 pojmova] Reč zapisao: Durlić Mesto: Rudna Glava Opština: Majdanpek Područje: 05 Munćani (Porečani) IZ RUMUNSKIH REČNIKA: www.dexonline.ro I DRUGE NAUČNE LITERATURE lemn n., pl. e (lat. lĭgnum, it. legno, vfr. laigne, sp. leño, pg. lenho). Substanța tare și compactă a arborilor și care formează rădăcina, trunchĭu și ramurile: o masă de lemn, lemn de brad. Fig. Om nesimțitor saŭ prost. A rămînea de lemn, a înlemni. Lemn de stejar, de fag, substanța lemnuluĭ cînd e vorba de construcțiune. Lemne de stejar, de fag, bucățĭ marĭ saŭ micĭ de lemn de stejar, de fag, maĭ ales vorbind de cele de foc. Lemn sfînt, lemn din crucea luĭ Hristos. Numele maĭ multor arborĭ, copăceĭ și buruĭene: lemnu cîneluĭ (est) și lemn cîĭnesc (vest), mălin negru (ligústrum vulgáre), un copăcel oleaceŭ cu fructele în formă de bace negre, cultivat și pin grădinĭ p. gardurĭ viĭ; lemn cînesc, pațachină, verigar, salbă moale; lemnu Domnuluĭ, un fel de peliniță cu miros de lămîĭe, numită și lemnuș (artemisia abrótonum); lemnu luĭ Dumnezeŭ, rosmarin (Bz.); lemnu Maĭciĭ Domnuluĭ, limbricariță; lemn dulce, ĭarbă dulce; lemn galben, dracilă; lemn piperat, un copăcel originar din America și a căruĭ rădăcină se întrebuințează în farmacie; lemn pucĭos, scoruș sălbatic. Unt - de - lemn, V. unt. Sursa: Scriban (1939) Link : lemn |
Dopunska pretraga
|
aa ăă bb țț čč ćć dd ḑḑ ğğ đđ ďď ee ff gg hh ii îî ĭĭ kk ll ļļ mm nn ńń oo pp rr ss şş śś tt ťť uu vv zz žž źź |
||||
 |
 |
|||
|
|
||||
 |
||||