|
|
(4968) pluoskă (rom. ploscă) buklija [imenica] pluoskă (mn. pluoșć) [akc. pluoskă] (i. ž.) — buklija, ploska ∎ pluoska ĭe vas đi bĭare pļoskanat, đi ļemn or pomînt, ku kare s-a kĭemat guoșći la nuntă — buklija je pljosnati drveni ili zemljani sud za piće, kojim su se gosti pozivali na svadbu ∎ ĭastă măĭ mulće fĭelurĭ đe pļuoșć: đi ļegat pista umăr, đi dus în mînă, ĭastă șă đe stîklă — ima više vrsta ploski: za nošenje preko ramena, za nošenje u ruci, ima i staklenih ∎ pluoska guovi — mladina buklija ♦ var. pļuoskă (Tanda) [Por.] ♦ dij. sin. fedeleș [Tim.] ∞ vas Etimologija: bug. srb. ploska Grupa reči: Kuća, pokućstvo, okućnica, imovina [=390 pojmova] Reč zapisao: Durlić Mesto: Rudna GLava Opština: Majdanpek Područje: 05 Munćani (Porečani) IZ RUMUNSKIH REČNIKA: www.dexonline.ro I DRUGE NAUČNE LITERATURE plóscă (plóști), s. f. – 1. Vas rotund și turtit de metal sau de lemn. – 2. Corneci, vas cu praf de pușcă. – 3. Vas pentru urinat. – 4. (Arg.) Poșetă de damă. – 5. (Arg.) Țîță. – Mr. ploscă, megl. ploască. Sl. ploskŭ „turtit”, plovska „ploscă” (Miklosich, Slaw. Elem., 36; Cihac, II, 266; Conev 64), cf. bg., sb., ceh. ploska, mag. palackz, ngr. πλόσϰα, alb. ploskë, tc. palaska (Miklosich, Fremdw., 118), cf. și palașcă, plașcă, ploșniță. – Der. ploscar, s. m. (fabricant de ploști din lemn; persoană care la nunți vizitează invitații oferindu-le de băut; flecar, palavragiu; Trans., par cu care se bate fînul în căpiță; Arg., borfaș, hoț de buzunare); ploscaș, s. m. (șarlatan, potlogar); ploșcașe, s. f. (intrigantă, tîrfă); ploscoană, s. f. (Trans., ploscă; căpiță). Ploscaș este explicat de Cihac, II, 263, ca o deformare din *plotcaș, cf. ceh. pletkar „intrigant”; dar cuvîntul sl. nu e sigur în rom. și sensul se înțelege ușor plecînd de la ploscar „persoană care merge din casă în casă să ducă vești”, cf. a umbla cu plosca „a pîrî, a țese intrigi”. Sursa: DER (1958-1966) Link : ploscă |
aa ăă bb țț čč ćć dd ḑḑ ğğ đđ ďď ee ff gg hh ii îî ĭĭ kk ll ļļ mm nn ńń oo pp rr ss şş śś tt ťť uu vv zz žž źź |
||||
|
||||