   
|
|
(5159) peri (rom. peri)  poginuti [glagol]peri (ĭuo pĭer, ĭel pĭare) [akc. peri] (gl.) — ① poginuti, smrtno stradati ∎ triĭ kopiĭ avut, toț triĭ a perit pin raturĭ — tri sina je imala, sva trojica su poginula u ratovima ∎ aluna voĭńiśaskă a dus rumîńi pin raturĭ, să-ĭ pazaskă să nu pĭară đi plumb — vojnički lešnik nosili su Vlasi u ratovima, da ih čuva da ne poginu od metka ② nestati, izgubiti ∎ mulće kare śe ļ-a perit đin kasă, pănă n-a prins pi sluga în furaluk — mnogo koje šta im je nestajalo iz kuće, dok nisu uhvatili slugu u krađi ∎ mĭ-a perit đin uokĭ — izgubio sam ga iz vida ♦ sin. perđa [Por.] Etimologija: lat. perire Grupa reči: Društveni odnosi, status, običaji, pravo, pravda, sud, moral [=300 pojmova] Reč zapisao: Durlić Mesto: Rudna Glava Opština: Majdanpek Područje: 05 Munćani (Porečani) IZ RUMUNSKIH REČNIKA: www.dexonline.ro I DRUGE NAUČNE LITERATURE perì v. 1. a înceta de a fi: totul piere; 2. a avea un sfârșit timpuriu sau violent: a peri întrun naufragiu; 3. fig. a cădea în ruină, în decadență, vorbind de lucruri: Imperiul roman peri în anul 476; 4. a muri, vorbind de animale: toți boii au perit; 5. a dispare: ea peri ca o măeastră de lângă dânsul ISP. [Lat. PERIRE]. Sursa: Șăineanu, ed. VI (1929) per (est) și pĭer (vest), a -í v. intr. (lat. pĕr - eo, pĕr - ire, d. eo, ire, a merge, a te duce; it. perire, pv. cat. perir, fr. périr; sp. pg. perecer. – Să peară [est], să pĭară [vest]. Se zice și eŭ pĭeĭ, tu pĭeĭ, să pĭeĭe, pĭeĭe! V. ĭes, suĭ, adițiune, inițial). Dispar, vorbind de ființe orĭ de lucrurĭ: el a perit din ochiĭ meĭ. Mor întrun războĭ, întro catastrofă, întro epidemie: regimente întregĭ aŭ perit la atac, pereaŭ vitele cu miile. Mor mizerabil: aĭ să perĭ, bețivule! Sursa: Scriban (1939) Link : peri |
Dopunska pretraga
|
aa ăă bb țț čč ćć dd ḑḑ ğğ đđ ďď ee ff gg hh ii îî ĭĭ kk ll ļļ mm nn ńń oo pp rr ss şş śś tt ťť uu vv zz žž źź |
||||
 |
 |
|||
|
|
||||
 |
||||