    
|
|
(5830) kuolț1 (rom. colț)  ugao [imenica]kuolț1 (mn. kuolțurĭ) [akc. kuolț] (i. s.) — ugao ∎ s-a pitulat dupa kuolțu koļibi — sakrio se iza ugla kolibe ∎ în triĭ kuolțurĭ — trouglast [Por.] Etimologija: slov. kolĭcĭ Grupa reči: Forme, oblici i znakovi [=117 pojmova] Reč zapisao: Durlić Mesto: Rudna Glava Opština: Majdanpek Područje: 05 Munćani (Porečani) IZ RUMUNSKIH REČNIKA: www.dexonline.ro I DRUGE NAUČNE LITERATURE colț n., pl. urĭ (vsl. kolĭcĭ, bg. kólec, par; pol. kolca, kolec, vîrf. Cp. și cu cloț și clonț). Unghĭ care intră saŭ ĭese: ascuns în colțu odăiĭ, aștepta la colțu străziĭ. Coltuc, vîrfu pîniĭ lungĭ: un colț de pîne. În treĭ, patru, cincĭ colțurĭ, triangular, rectangular, pentagonal. A pune un elev la colț, a-l ținea în picĭoare în colț în semn de pedeapsă. S. m. Dinte canin: cînele îșĭ arăta colțiĭ. Pisc, vîrf de munte. Germine de plantă. A - țĭ arăta colțiĭ, a-țĭ arăta dințiĭ, a amenința. Colțu babeĭ, păducherniță. Sursa: Scriban (1939) Link : colț |
Dopunska pretraga
|
aa ăă bb țț čč ćć dd ḑḑ ğğ đđ ďď ee ff gg hh ii îî ĭĭ kk ll ļļ mm nn ńń oo pp rr ss şş śś tt ťť uu vv zz žž źź |
||||
 |
 |
|||
|
|
||||
 |
||||