   
|
|
(6080) ćușći (rom. ciuci)  čučati [glagol]ćușći (ĭuo ćușćesk, ĭel ćușćașće) [akc. ćușći] (gl. ref.) — čučati, šćućuriti se ∎ pļakă odată, pănă kînd vi ćușći akoluo, dupa gardo-la — kreni već jednom, dokle ćeš čučati tamo, iza te ograde ∎ (folk.) uomu kînd îmbătrîńașće, sa ćușćașće la parĭaće, șî la ḑîļe sokoćașće — čovek kad omatori, pored zida se šćućuri i dane prebrojava ♦ sin. pići, stîrśi ♦ v. ćući [Por.] Etimologija: srp. čučati Grupa reči: Prostor, odnosi u prostoru, položaj, orijentacija i kretanje [=363 pojma] Reč zapisao: Durlić Mesto: Rudna Glava Opština: Majdanpek Područje: 05 Munćani (Porečani) IZ RUMUNSKIH REČNIKA: www.dexonline.ro I DRUGE NAUČNE LITERATURE ciucí (-césc, -ít), vb. – 1. A se ghemui, a se lăsa pe vine. – 2. A mototoli, a încreți, a zbîrci. – 3. A strînge, a îngrămădi. Sl. čučati (DAR), cf. sb. čučati „a se lăsa pe vine”, mag. csucsulni „a sta jos”; însă ar putea fi vorba și de o formație spontană. – Der. ciuciuli (var. ciocioli), vb. (a se ghemui; a zbîrci, a încreți) prin intermediul finalei expresive -li (cf. Graur, BL, IV, 91), fiind improbabilă der. propusă de Philippide, Bausteine, 54, de la ciuli; ciuciulete, s. m. (ghemotoc, dop, cocoloș; bobină; ciupercă, zbîrciog). Ca și în alte cazuri, sînt forme care coincid cu alte formații spontane, cf. mr. ciuciulă (culme), ce pare a indica dependența de rădăcina expresivă ciucă; mr., megl. ciuciulian „ciocîrlie”, în legătură cu bg. kukuletka, cuvînt rar. Pe de altă parte, ciuciuli ajunge să se confunde cu giugiuli, în sensul în care îl folosește Cantemir, de „a netezi, a mîngîia”, cf. ciuciula, vb. (Trans., a mîngîia). După Graur, BL, V, 223, ciuciulete s-ar explica plecîndu-se de la țig. ciuci „penis”, ipoteză puțin probabilă. – V. și ciuli. Source: DER (1958-1966) Link : ciuci |
Dopunska pretraga
|
aa ăă bb țț čč ćć dd ḑḑ ğğ đđ ďď ee ff gg hh ii îî ĭĭ kk ll ļļ mm nn ńń oo pp rr ss şş śś tt ťť uu vv zz žž źź |
||||
 |
 |
|||
|
|
||||
 |
||||