|
|
(2348) urla (rom. urla) urlati [glagol] urla (ĭuo urlu, ĭel urlă) [akc. urla] (gl.) — (onom.) ① (za životinje) urlati, zavijati ∎ dîn žuaviń, urlă lupi, kîńi șî vulpiļi — od životinja, urlaju vukovi, psi i lisice ∎ kînd auḑ lupi kă urlă, să șćiĭ kă s-a apropiĭt duoĭ śopîrĭ unu dă altu, șî lupi aĭ batrîń, kare puartă śopîru sa tăĭnuĭe kum sî sa petrĭakă, da să nu sa îńiaśe — kad čuješ vukove da zavijaju, da znaš da su se dva čopora približila jedan drugom, i stari kurjaci, koji vode čopore, pregovaraju kako da se mimoiđu, a da se ne podave [Mlava] ② (za grmljavinu) grmeti ∎ urlă-n śĭer șî trasńașe în tuaće părțîļi — grmi na nebu, i trešte gromovi na sve strane [Mlava] (ver.) Kînd kîńiļi đies urlă apruapiĭe đi kasă, aĭa ĭe tare aratare kă muare stapînu kășî. — Kada pas često zavija u blizini kuće, to je siguran znak da će umreti domaćin kuće. (Kaz. Mihajlo Germanović, zapis: Durlić, Rudna Glava, 1987) [Por.] Etimologija: lat. ulŭlāre Grupa reči: Životinje [=310 pojmova] Reč zapisao: Durlić Mesto: Ranovac Opština: Petrovac Područje: 10 Ungurjani (Mlavljani) IZ RUMUNSKIH REČNIKA: www.dexonline.ro I DRUGE NAUČNE LITERATURE urlá (-lu, -át), vb. – 1. A scoate urlete specifice, a mugi, a rage, a zbiera. – 2. (Banat) A tuna. – 3. (Bihor) A coborî. – Mr. aurlu, megl., istr. urlu. Lat. ulŭlāre, probabil printr-o fază *urŭlāre (Diez, I, 436; Pușcariu 1813; REW 9039), cf. it. urlare, fr. hurler, cat. udolar, port. urra. Candrea tratează sensul 3 ca pe un cuvînt diferit și REW 6107 îl reduce la un lat. *orŭlāre; e vorba, fără îndoială, de un singur cuvînt, cu același sens dublu ca tuna, țipa, tuli, v. aici. Der. urlător, adj. (care urlă; curent de apă); urlătoare, s. f. (cascadă); urlet, s. n. (strigăt puternic și prelung, zbieret); urlătură, s. f. (strigăt, țipăt). Legătura lui urlător, cu un lat. *ululator (REW 9040) nu este necesară. Sursa: DER (1958-1966) Link : urla |
aa ăă bb țț čč ćć dd ḑḑ ğğ đđ ďď ee ff gg hh ii îî ĭĭ kk ll ļļ mm nn ńń oo pp rr ss şş śś tt ťť uu vv zz žž źź |
||||
|
||||