        
 |
|
(259) askuțîtură (rom. ascuţitură)  oštrica [imenica]askuțîtură (mn. askuțîturĭ) [akc. askuțîtură] (i. ž.) — ① oštrica, sečivo ∎ a-ntuors kuțîtu ku askuțîtura kîtra mińe, ama ĭuo-l prinsăĭ đi mînă — okrenuo je nož sa oštricom prema meni, ali ja sam ga uhvatio za ruku ② (geog.) šiljak, vrh; oštar prevoj ∎ kînd m-am dus la baśiĭe, măĭ grĭeu mĭ-a fuost la Pĭatra galbină să trĭek pista askuțîtura kîrși — kad sam išao na bačiju, najteže mi je bilo da kod Žutog kamena pređem preko oštrice krša [Por.] ∞ askuțî Etimologija: lat. *excōtῑre Grupa reči: negrupisano [=691 pojam] Reč zapisao: Durlić Mesto: Rudna Glava Opština: Majdanpek Područje: 05 Munćani (Porečani) IZ RUMUNSKIH REČNIKA: www.dexonline.ro I DRUGE NAUČNE LITERATURE ascuti : ascuți - ascuțí (-t, -ít), vb. – 1. A face mai tăioasă lama unei arme sau unelte; a face unui obiect vîrf. – 2. A (se) face mai ager, mai pătrunzător. – 3. A incita, a însufleți, a stimula. – 4. A face fin, a perfecționa. Lat. *excōtῑre, de la cōs, cotem (Pușcariu 140; REW 2275; cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 274), CF. cuțit, cute. Este posibil ca în evoluția lui să fi survenit o încrucișare cu lat. acutiāre (› it. aguzzare, v. prov., v. port. agusar, fr. aiguiser, cat. aguar, sp. aguzar, cf. REW 134), cum presupune DAR, cu toate că semantismul se explică suficient prin prima ipoteză; cf. sensurile „a face mai tăios” și „a face vîrf”, reunite și în sp. aguzar, afilar. Candrea-Dens., 99, și Candrea presupun un lat. *exacūtῑre, plecînd de la exacūtus. Der. ascuțime, s.f. (faptul de a fi ascuțit; agerime); ascuțiș, s.n. (tăiș, vîrf ascuțit); ascuțitoare, s.f. (unealtă de ascuțit creioane); ascuțitură, s.f. (vîrf.) (Sursa: Dicționar roman explicativ). Link : ascuţitură |
Dopunska pretraga
|
aa ăă bb țț čč ćć dd ḑḑ ğğ đđ ďď ee ff gg hh ii îî ĭĭ kk ll ļļ mm nn ńń oo pp rr ss şş śś tt ťť uu vv zz žž źź |
||||
 |
 |
|||
|
|
||||
 |
||||