    
 |
|
(2838) laută (rom. lăută)  violina [imenica]laută (mn. lauț) [akc. laută] (i. ž.) — violina, gudački muzički instrument ∎ lauta are patru kuorḑ, pista kare lăutarĭu traźe ku arku — violina ima četiri žice, preko kojih violinista prevlači gudalom ∎ în laută măĭ frumuos sa kîntă źuokurļi aļi batrîńe — na violini se najlepše sviraju starinska kola ♦ up. lîutuarĭ [Por.] ♦ dij. var. laptă [Mlava] Etimologija: tur. lâuta, Ngr. laúto Grupa reči: Muzika, narodna kola, svirala; zvukovi [=35 pojmova] Reč zapisao: Durlić Mesto: Rudna Glava Opština: Majdanpek Područje: 05 Munćani (Porečani) IZ RUMUNSKIH REČNIKA: www.dexonline.ro I DRUGE NAUČNE LITERATURE lăútă f., pl. e (probabil, nu d. ar. ûd, art. al-ûd, ci d. sas. germ. laute, mgerm. lûte, de unde vine și it. liúto, leúto și liúdo, pv. laüt, vfr. leut, nfr. luth, sp. laud, pg. alaúde4, ngr. turc. bg. laúta, ngr. și laúto: pol. lutnia, rut. rus. lĭútnĕa; rut. și lavúta [d. rom.]. Papahagi, VR. 1912, 4, 88). Vechĭ. Un fel de vioară cu doŭă saŭ treĭ coarde (Stam. 187) pe care, în loc de arcuș, le atingea o rotiță pe care o învîrteaĭ cu mîna dreaptă, ĭar cu stînga călcaĭ pe coarde (fr. vielle). Maĭ pe urmă, vioară obișnuită. Pe lîngă muzica turcească a domnuluĭ, era și una germană compusă din Sașĭ și Țiganĭ. Maĭ vechĭ și alăută, ca lămîĭe-alămîĭe. În Ban. Trans. láută. V. cobză, teorbă și doĭnă. Sursa: Scriban (1939) Link : lăută |
Dopunska pretraga
|
aa ăă bb țț čč ćć dd ḑḑ ğğ đđ ďď ee ff gg hh ii îî ĭĭ kk ll ļļ mm nn ńń oo pp rr ss şş śś tt ťť uu vv zz žž źź |
||||
 |
 |
|||
|
|
||||
 |
||||