|
|
(3926) urîśuńe (rom. urîciune) mržnja [imenica] urîśuńe (mn. urîśuń) [akc. urîśuńe] (i. ž.) — mržnja; ružnoća; gadost; rugoba, gabor ∎ numa sa vorbit đi rău, ș-a tunat urîśuńe grĭa întra iĭ — samo su se ogovarali, i ušla je teška mržnja među njih ∎ nu-ĭ drag a fĭeći đi ĭel, kî ĭe, śka, o urîśuńe đi uom — ne voli ga devojka jer je, veli, gabor od čoveka [Por.] ∞ urî Grupa reči: Osećanje, mišljenje, narav, osobine i fiziologija čoveka [=474 pojma] Reč zapisao: Durlić Mesto: Rudna Glava Opština: Majdanpek Područje: 05 Munćani (Porečani) IZ RUMUNSKIH REČNIKA: www.dexonline.ro I DRUGE NAUČNE LITERATURE URÎCIÚNE, urîciuni, s. f. 1. Ființă urîtă (din punct de vedere fizic); monstru, pocitanie, pocitură. Ai ajuns... urîciunea pămîntului. TEODORESCU, P. P. 108. (Și în forma uriciune) Cînd veți vedea uriciunea pustiirii stînd la locul unde nu se cade să steie, să știți că aproape este sfîrșitul. CREANGĂ, A. 137. Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget. EMINESCU, O. I 150. 2. (Învechit și regional) Faptul de a urî, dușmănie, dispreț; dezgust, aversiune. De ce, domnilor critici, atîta urîciune ? ALEXANDRESCU, M. 257. Unde e dragoste multă E și urîciune multă. PANN, P. V. II 133. Așa să potolești... ceața, urîciunile, dușmăniile. PĂSCULESCU, L. P. 124. – Variante: urîciúne, urăciune (ȘEZ. I 250) s. f. Sursa: DLRLC (1955-1957) URÂCIÚNE s. v. animozitate, discordie, dușmănie, învrăjbire, ostilitate pornire, ură, vrajbă, vrăjmășie, zâzanie. Sursa: Sinonime (2002) Link : urîciune |
aa ăă bb țț čč ćć dd ḑḑ ğğ đđ ďď ee ff gg hh ii îî ĭĭ kk ll ļļ mm nn ńń oo pp rr ss şş śś tt ťť uu vv zz žž źź |
||||
|
||||