  
|
|
(5113) pîk (rom. pâc)  pućpîk (uzv.) — (onom.) puć, zvuk koji pravi pućkanje ∎ lulașu faśe ’pîk-pîk’, ama điźaba, fum nuĭe kî tutunu s-a stîns în lulă — lulaš pravi ’puć-puć’, ali uzalud, dima nema jer se duvan ugasio u luli [Por.] Grupa reči: Muzika, narodna kola, svirala; zvuk [=100 pojmova] Reč zapisao: Durlić Mesto: Rudna Glava Opština: Majdanpek Područje: 05 Munćani (Porečani) IZ RUMUNSKIH REČNIKA: www.dexonline.ro I DRUGE NAUČNE LITERATURE PÎC interj. Onomatopee, adesea repetată, care redă: sunetul exploziv surd produs de fumători cînd trag din lulea sau din țigară. Moș Nichifor își aprinde luleaua... și pîc, pîc! pîc, pîc! din lulea. CREANGĂ, P. 131; a) sunetul produs de o lovitură dată cu un corp tare; pac, poc. Ia o drughineață groasă, de stejar, în mînă... și pîc! la tîmpla dracului cea dreaptă, una! CREANGĂ, P. 55; b) sunetul produs de un fir de ață sau de sfoară, de o coardă etc., cînd se rupe. Cînd să strîngă nodul, pîc! se rupse ața. ISPIRESCU, L. 55. Sursa: DLRLC (1955-1957) Link : pâc |
Dopunska pretraga
|
aa ăă bb țț čč ćć dd ḑḑ ğğ đđ ďď ee ff gg hh ii îî ĭĭ kk ll ļļ mm nn ńń oo pp rr ss şş śś tt ťť uu vv zz žž źź |
||||
 |
 |
|||
|
|
||||
 |
||||