|
|
(4404) guost (rom. gost) gost [imenica] guost (mn. guoșć) [akc. guost] (i. m.) — gost, zvanica ∎ guost ĭe insă kare vińe kemată la vro gostîĭe — gost je osoba koja dolazi pozvana na neku svečanost ∎ numa la prazńik ĭe bun să vină guost ńikemat, kă sa krĭađe kă pi ĭel ăl duśe prazńiku, șî ĭe aratare kă prazńiku ažută lu kasa-ĭa — samo na slavu je dobro da dođe nazvani gost, jer se veruje da njega dovodi slava, i znak je da slava pomaže toj kući ∎ înkinaśuńa la prazńik înśape ku „Ĭertaț, guoșć la masă!” — metanisanje na slavi počinje sa „Praštajte, gosti za sofrom!” [Por.] Etimologija: slov. gostiti Grupa reči: Društveni odnosi, status, običaji, pravo, pravda, sud, moral [=300 pojmova] Reč zapisao: Durlić Mesto: Rudna Glava Opština: Majdanpek Područje: 05 Munćani (Porečani) IZ RUMUNSKIH REČNIKA: www.dexonline.ro I DRUGE NAUČNE LITERATURE gost (-ști), s. m. – Oaspete, invitat. Sb. gost (DAR). În Banat. – Der. gosti, vb. (a invita; a da de mîncare), din sb. gostiti. Cf. goștină. Sursa: DER(1958-1966) GOST cf. sl. гocтъ „oaspe” și partea finală din Dragostea. 1. Goastă, Stan (17 A IV 102). 2. Gostea, boier, 1390 < sl. gostĭ (etim. Iorga III 269); – zis și Gostian, 1409 (Div 52); – olt. (16 B VI 338; AO XII 110; 17 B IV 405); Gostești s. (17 B IV 188); Gostescul, Gh., 1712 (AO IV 322). 3. Gosteiu (16 B IV 208; BG LIV 194); – cel Negru (13 – 15 B 16). 4. Gostoaia fam. (M mar). Gostilă (Ștef; Sur XV; Bîr IV). 5. Gostilă (Dm). 6. Gostilești s. (Dm); Gostilele s. 7. Gostinu s.; v. și Partea I la Augustin. Sursa: Onomastic (1963) Link : gost |
aa ăă bb țț čč ćć dd ḑḑ ğğ đđ ďď ee ff gg hh ii îî ĭĭ kk ll ļļ mm nn ńń oo pp rr ss şş śś tt ťť uu vv zz žž źź |
||||
|
||||